Cum va influența Internet of Things evoluția frigiderelor?

Frigider inteligent bazat pe tehnologia IoT
Sursa foto: Flickr.com
Conceptul de IoT (Internet of Things) a început să devină din ce în ce mai prezent în viața noastră. Acesta desemnează o rețea de obiecte fizice „things” integrate cu sisteme computaționale care permit schimbul de date cu alte dispozitive. După părerea mea, frigiderele viitorului și de altfel, majoritatea electrocasnicelor vor fi puternic influențate de această tehnologie. Nu degeaba, IoT se află în topul tendințelor de marketing de anul acesta. Astfel, iată care ar fi lista mea de elemente „smart” pe care ar trebui să se bazeze un astfel de frigider.

Notificări cu privire la timpul de expirare al alimentelor

Având în vedere că numeroase studii ne atrag atenția asupra risipei de alimente pe care o facem, frigiderul viitorului ar trebuie să fie capabil să ne trimită notificări cu timpul de expirare al alimentelor, precum și recomandări de rețete bazate pe aceste ingrediente. De cele mai multe ori cumpărăm produse de care nu avem neapărată nevoie, în idea în care poate-poate ne vor prinde bine la ceva. 

Mergând pe acest principiu, riscăm ca după câtva timp să fim nevoiți să le aruncăm, pe că le-am uitat undeva printre rafturile încărcate ale frigiderului. Astfel de notificări ne vor fi foarte utile pentru a reduce risipa de alimente și a ne face mult mai conștienți asupra a ceea ce cumpărăm și cum le întrebuințăm.


Aplicație pentru dispozitivele mobile pentru a vedea de oriunde ce avem prin frigider

frigidere inteligente
Sursa foto: Intersog.com
Poate de cele mai multe ori când suntem în oraș sau la cumpărături ne gândim ce alimente ne-ar mai trebui pentru noua rețetă pe care vrem să o încercăm sau pentru micul dejun. De foarte mare ajutor ar fi o aplicație pentru mobil conectată la frigiderul nostru inteligent pentru a vedea cu exactitate ce produse avem și cât a mai rămas din acestea.

Chiar dacă acum sună mai mult a SF, sunt sigură că într-un viitor nu foarte îndepărtat astfel de frigidere vor fi ceva la ordinea zilei, iar datele statistice și previziunile, ne confirmă acest lucru. Se estimează că până în 2020 numărul de dispozitive IoT va fi de două ori mai mare decât numărul total al PC-urilor,  tabletelor, smartphone-urilor sau a dispozitivelor portabile (smartwatches, fitness trackere, ochelari VR). Acest lucru înseamnă peste 50 de miliarde de obiecte inteligente, iar o persoană va utiliza în medie 6 dispozitive. 

Statistici despre consumul lunar de energie 

Un frigider inteligent ar trebui să fie capabil să-ți furnizeze date legate de consumul lunar de energie, iar în funcție de niște parametri predefiniți (cost per kW), la finalul lunii să-ți genereze un raport prin care să știi cât consumă luna frigiderul tău. Astfel, poți să urmărești care sunt factorii care determină un consum mai ridicat și ce poți face ca să optimizezi consumul de energie.


În anii următori, tehnologia va influența decisiv modul în care ne vom raporta la toate obiectele și dispozitivele din viața noastră, iar grație conceptului de IoT vom putea să ne transformăm locuințele într-unele „smart”, controlând fiecare obiect de pe un simplu dispozitiv mobil. Pentru mine așa ar arăta frigiderul ideal al viitorului. Tu cum ți-l imaginezi?

9 comments

  1. Eu clar sunt de acord cu treaba cu expiratul! Am ceva probleme si uneori arunc lucruri din cauza ca nu le iau la mana sa le verific!

    ReplyDelete
  2. Asta cu expiratul alimentelor mi se pare foarte tare mai ales daca nu vezi bine. :)

    ReplyDelete
  3. Ar fi interesant dacă ne-ar sugera și rețete în funcție de ceea ce ai în frigider :)

    ReplyDelete
  4. treaba cu expiratul ar fi foarte utila

    ReplyDelete
  5. Este foarte tare ideea cu iOT si frigiderul si abia astept s ao pun in practica pentru ca deseori arunc mancare stricata deoarece uit de ea prin colturile frigiderului.
    Un sfat: fonturi mai mari deoarece articolul e greu de citit.

    ReplyDelete
  6. Cat de tare ar fi o aplicatie care sa-ti dea lista alimentelor pe care sa le achizitionezi in functie de ce mai ai in frigider!? Iar treaba asta cu termenul de expirare al alimentelor este genial!

    ReplyDelete
  7. Nu stiam de aceasta tehnica. Ar fi utila treaba cu expiratul.

    ReplyDelete
  8. Eu cred ca acest frigider va fi disponibil intr-un viitor destul de apropiat.
    Cat despre ideea Biancai Roxana Nistor cu sugeratul retetelor in functie de ce alimente se regasec in frigider, acest lucru va fi destul de usor de realizat/implementat, doar suntem in era tehnologiei. :)

    ReplyDelete

My Instagram